Ea privea uimita,cum din pamantul negru al scalpului lui pe zi ce trecea inflorea cate-un ghiocel,alb ca spuma laptelui.
Prima data ea, cu maini grabite si naivitate de copil a vrut sa culeaga ghiocelul,dar bratul vanjos de agricultor o opri inainte ca sa apuce sa fure primul rod al muncii lui.
Pe zi ce trecea,vorba lui era tot mai inteleapta si glasul tot mai stins...ochii i se incetosau si mana-i tremura pe trupul zvelt al copilei lui.
-Ah, intinerind cu tine,tu vestejesti in zile,eu tot cresc...
Si el a crescut sub ochii ei catifelat de blanzi si ea i-a dat hrana de la sanu-i de para coapta,ea l-a acoperit tarziu in noapte cand se dezvelea prin somnu-i de prunc imbaiat. Ea, ca o mama prea frageda,el ca un copil gangav...
miercuri, 10 noiembrie 2010
Intinerire
Publicat de l'éternellefévrier la 11:13
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Lista mea de bloguri
Mon Coeur
C'est quand le temps il evopore de mon coeur
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu